vineri, 29 ianuarie 2010

2500 de ani de la batalia de la Marathon

În anii 490 i.H. are loc bătălia de la Marathon dintre greci si persi. Aceasta lupta a reprezentat punctul culminant al primei încercări importante a regelui Persiei Darius I de a cuceri restul Grecia şi de a-l adăuga Imperiului Persan, asigurându-şi astfel partea cea mai slabă a graniţei sale vestice. Legenda relatează că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanţa de 42 de kilometri de la câmpul de luptă din oraşul Marathon până la Atena, pentru a anunţa victoria asupra Persiei în bătălia de la Marathon. În momentul în care a ajuns, a pronunţat cuvântul Nenikhkamen (Am învins!), după care a murit pe loc.
Pentru a celebra implinirea a 2500 de ani de la acest eveniment monetaria Perth a emis pentru statul Tuvalu o moneda cu valoarea nominala de 1 dollar, din argint 999, cu diametrul 32,6mm si o greutate de 31,135 grame. De remarcat grosimea monedei: 6mm. Tirajul: 5000 exemplare.

marți, 26 ianuarie 2010

200 de ani de la nasterea lui Chopin

Acum 200 de ani pe 1 martie se nastea in Polonia un copil plin de har divin, Frederic Chopin, care la varsta de 8 ani va sustine primul sau concert in public. Pentru a celebra acest moment monetaria Pert (Australia) a emis pentru Insula Tuvalu o moneda din argint 999, cu greutatea de o uncie si cu valoarea nominala de 1 dollar Tuvalu. Reversul monedei il prezinta pe Chopin, considerat drept unul dintre cei mai prolifici şi influenţi compozitori de muzică pentru pian, alaturi de un fragment de partitura muzicala.
Chopin s-a născut în satul Żelazowa Wola, ca fiu al unei poloneze şi al unui expatriat francez. Deşi considerat un copil minune în ţara natală, Chopin pleacă la vârsta de 20 de ani către Paris. În capitala franceză îşi consolidează reputaţia ca interpret, profesor şi compozitor, adoptând totodată numele de „Frédéric-François”. În perioada 1837 – 1847 are o relaţie tumultoasă cu scriitoarea franceză George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). Cuplul are o apropiată relaţei de prietenie cu pictorul francez Delacroix, autor al unui portret al celor doi. Trece în nefiinţă la vârsta de 39 de ani cu diagnosticul de tuberculoza pulmonara, întreaga viaţă fiindu-i măcinată de sănătatea sa precară.
Pianul se regăseşte pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compoziţiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deşi muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretenţioase opere în privinţa tehnicităţii, stilul lui Chopin iese în evidenţă prin profunzimea nuanţei şi a expresivităţii, şi nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează forme muzicale precum balada, însă cele mai semnificative inovaţii sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna şi preludiul. Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa; mazurcile şi polonezele sale reprezintă chiar şi astăzi baza muzicii clasice nationale poloneze.
Moneda face parte dintr-o serie intreaga ce celebreaza mari compozitori, inceputa anul trecut cu Felix Mendelssohn si care va fi continuata in acest an cu emisiuni dedicate lui Schumann si Mahler.

vineri, 22 ianuarie 2010

Moneda dedicata comemorarii a 500 de ani de la moartea lui Botticelli

In acest an se implinesc 500 de ani de la moartea pictorului renascentist Sandro Botticelli, creatorul celebrului tablou "Nasterea lui Venus". Pentru a comemora acest eveniment Monetaria Pobjoy a emis pentru Insulele Virgine Britanice doua monede avind pe revers reproduceri ale tabloului mai sus amintit.

Piesa din aur 999 are pe revers imaginea lui Venus in scoica ei, iar moneda batuta in argint si cea din aliaj de Cu-Ni prezinta un cadrul mai larg din tabloul lui Botticelli. Valoarea nominala a monedelor este de 10 dolari si pot fi comandate de pe site-ul monetariei Pobjoy.

joi, 21 ianuarie 2010

Minterror news magazine


"Minterror news magazine" este o publicatie trimestriala ce se adreseaza colectionarilor de erori monetare in special din USA dar si din intreaga lume. Avandu-l ca editor pe Mike Byers, un impatimit al erorilor monetare, membru al CONECA si ANA, revista a ajuns la nr. 29. Ca si celelalte numere si acesta se poate descarca gratuit de pe site-ul http://minterrornews.com/ unde veti gasi si alte circa 850 de articole dedicate erorilor. Site-ul mentionat este cea mai importanta sursa de informatii pentru pasionatii de erori monetare de pe intreg mapamondul. Mike Byers este autorul cartii "World's Greatest Mint Errors" ilustrata cu sute de imagini color de erori de monede productii ale multor monetarii. Pentru mult mai multe informatii accesati siteul.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Al X-lea Simpozion de numismatică de la Chişinău

Aflam de pe blogul dlui Aurel Vilcu ca anul trecut in perioada 12-13 noiembrie la Chisinau s-au derulat lucrarile celui de al X-lea Simpozion de numismatică organizat de Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti şi Societatea Numismatică din Moldova. Programul si rezumatele comunicarilor din cadrul simpozionului se pot accesa la adresa:
http://aurelvilcu.files.wordpress.com/2009/12/program_2009.pdf
Multumim dlui Vilcu pentru informatii.

vineri, 15 ianuarie 2010

In sfarsit apare un nou numar din Buletinul Societăţii Numismatice Române

Aflam cu deosebita bucurie de pe blogul dlui Aurel Vîlcu, cercetător ştiinţific la Cabinetul Numismatic al Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan’’ Bucureşti, expert în bunuri arheologice şi istoric documentare (domeniul numismatică), si caruia ii uram bun venit in mediul virtual, ca la sfarsitul acestei luni ar trebui sa iasa de sub tipar un nou numar (nr. 152-157, anii 98-103-2004-2009) din Buletinul Societatii Numismatice Romane. Membru în comitetul de redacţie al Buletinului Societăţii Numismatice Române dl. Aurel Vilcu ne pune la dispozitie si un sumar a acestei publicatii mult asteptate de pasionatii de numismatica. Iata-l mai jos:
Studii, note şi comunicări
EMANUEL PETAC, Noi date privind tezaurele de monede de aur din perioada elenistică descoperite în Dobrogea: o nouă cronologie a tezaurului de la Dăeni, jud. Tulcea– New data concerning the Hellenistic gold coins hoards from Dobroudja: a new chronology of the Dăeni hoard, Tulcea County
VIORICA PAVEL, Câteva consideraţii asupra tezaurului monetar descoperit la Braşov în 1986 - Quelques considérations sur le trésor monétaire découvert à Braşov en 1986
MARIANA PÂSLARU, Monedele civice de la Potaissa – Die zivischen Münzen aus Potaissa MIHAI DIMA şi DAN ILIE, Un tezaur de antoninieni descoperit la Râmnicu Vâlcea – Hoard of antoniniani discovered at Râmnicu Vâlcea
RAMIRO DONCIU, Relaţiile lui Maxenţiu cu Tetrarhia în lumina emisiunilor monetare – Les relations de Maxence avec la Tétrarchie à la lumière des émissions monétaires
GABRIEL TALMAŢCHI, Descoperiri monetare în zona fortificaţiei de la Albeşti (com. Albeşti, jud. Constanţa) – Monetary discoveries in the area of the Albeşti fortification (commune of Albeşti, Constanţa county)
FRANCISC PAP, Circulaţia monetară în Transilvania şi Banat în sec. XI-XIII şi evoluţia socială şi a mentalităţilor – La circulation monétaire en Transylvanie et Banat aux XIe-XIIIe siècles et l’évolution sociale et des mentalités
MONICA DEJAN şi BOGDAN NICULICĂ, Monede medievale descoperite în apropierea bisericii Sf. Simion din Suceava – Medieval coins discovered in the proximity of the Saint Simeon Church in Suceava
ERWIN SCHÄFFER, Jetoane româneşti inedite ori mai puţin cunoscute (VI) – Jetons roumains inédits ou moins connus (VI)
TUDOR CIUMARA, Jetoane româneşti inedite ori mai puţin cunoscute (VII) – Jetons roumains inédits ou moins connus (VII)
RAOUL-M. ŞEPTILICI, O demonetizare rară: 250 lei 1935 – A rare devaluation: 250 lei 1935
Heraldică – Science héraldique
TUDOR-RADU TIRON, Heraldica boierilor Beldiman – Les armoiries des boyards Beldiman
Medalistică – Science des médailles
VALERIAN L. CIOFU, ALEXANDRA N. DIMULESCU şi SÎNZIANA V. CIOFU, Medaliile Octavian Goga din 1938 – Les médailles Octavian Goga de 1938
Descoperiri monetare – Découvertes monétaires
GABRIEL TALMAŢCHI şi CONSTANTIN BĂJENARU, Câteva semne monetare descoperite în Dobrogea – A few monetary signs discovered in Dobruja
GABRIEL TALMAŢCHI, Un lot de monede callatiene autonome descoperite la Adamclisi, jud. Constanţa – A batch of autonomous Callatian coins discovered at Adamclisi, Constanţa county GABRIEL TALMAŢCHI şi TĂNASE BUJDUVEANU, Două monede de tip Apollo (?) emise de Histria în epoca autonomă – Two coins of the Apollo (?) type issued by Histria during the autonomous era
VIORICA SUCIU, O monedă dacică descoperită la Romoşel, jud. Hunedoara – Une monnaie dace découverte à Romoşel, département de Hunedoara
EMANUEL PETAC şi MIHAI IONESCU, O monedă alexandrină a lui Aurelius Valerius Valens descoperită la Cetatea, com. Dobromir, jud. Constanţa – An Alexandrian coin from Aurelius Valerius Valens discovered at Cetatea, Dobromir commune, Constanţa county
RAOUL-M. ŞEPTILICI, Un lot de monete din cel de-al doilea tezaur din secolul IV descoperit la Radimna – A set of coins from the second hoard of the 4th century discovered at Radimna
Galeria numismaţilor români – La galerie des numismates roumains
RADU ARDEVAN, În amintirea lui István Kovács (1880-1955) – À la mémoire de István Kovács (1880-1955)
Recenzii şi note bibliografice – Comptes-rendus et notes bibliographiques
O carte de ştiinţă sau fraudă şi eşec ? – Moneda în Dacia preromană. Secolele IV a.Chr. - I p.Chr. de Tiberius D. Părpăuţă (Constantin Preda)
Dreptul la replică (Cristian Găzdac)
RADU ARDEVAN, VIORICA SUCIU, DANIELA CIUGUDEAN, Tezaurul monetar roman “Apulum VII”, Alba Iulia, 2003 (Mariana Pîslaru)
CRISTIAN GĂZDAC, SORIN COCIŞ, Coins from Roman sites and collections of Roman coins from Romania, I, Vlpia Traiana Sarmizegetusa, Cluj-Napoca, 2004 (Mihai Dima)
Simpozion de numismatică dedicat împlinirii a 125 de ani de la Proclamarea Independenţei României, Chişinău, 24-26 septembrie 2002, Comunicări, studii şi note, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003 (Florina Bîrzescu)
JEAN LE FLOCH, L’atelier monétaire de Poissy, Poissy, 2006 (Erwin Schäffer)
Cronică – Chronique
Ştefan cel Mare şi Sfânt – 550 de ani de la urcarea pe tron – Saint Étienne le Grand – 550e anniversaire de son accession au trone (Ioan Dogaru)
140 de ani de la adoptarea Legii Sistemului Monetar Naţional (1867-2007) – 140e années depuis l’adoption de la Loi du Système Monétaire National (1867-2007) (Ioan Dogaru)
Centenarul naşterii Ioanei Basarab – Centenaire de la naissance de Ioana Basarab (Aurelian Ionescu)
Necrolog – Nécrologie
ADRIAN POPESCU, Gh. Poenaru Bordea
EMANUEL PETAC, Constantin Preda
Recomandam blogul dlui Aurel Vilcu unde veti gasi si alte informatii, studii, comunicari din universul numismaticii.

joi, 14 ianuarie 2010

Raritati numismatice romanesti la licitatia germana WAG

WESTFÄLISCHE AUKTIONSGESELLSCHAFT (WAG) scoate la vanzare in cadrul licitatiei nr 52 din 8 si 9 februarie mai multe raritati numismatice romanesti medievale sau contemporane. Astfel, sunt puse in vanzare 7 piese medievale moldovenesti de la Petru Musat, Alexandru cel Bun , Stefan cel Mare si Stefan IV, 5 monede medievale apartinind domnitorilor din Tara Romaneasca (Radu I si Mircea Cel Batrin); 16 monede medievale transilvanene si 43 de monede , probe monetare si medalii emise de regii Romaniei sau din perioada comunista.
Iata mai jos citeva din piesele scoase la vanzare.







In cadrul licitatiei se gasesc pentru amatori si doua piese Sadagura, o para 1772 si doua parale 1773. De remarcat exemplarele de 20 lei aur din diversi ani si emisiunile de aur si argint cu an de emitere 1906, dar si probele monetare. De fapt toate monedele romanesti din cadrul acestei licitatii sunt remarcabile.

Toate piesele pot fi vazute si cumparate de pe site-ul http://www.wag-auktionen.de/auktion-en/.

miercuri, 13 ianuarie 2010

175 de ani de la prima carte cu povesti a lui Andersen

Monetaria Pobjoy a emis recent o moneda pentru British Virgin Islands care celebreaza implinirea a 175 de ani de la publicarea in 1835 a primei carti cu povesti a lui Hans Christian Andersen. Moneda, aparuta in doua variante (bimetal, cu coroana circulara din argint 999, si fara) este din titan 900, colorat printr-o tehnica speciala. Una din fete este colorata in galben (aversul), iar reversul este din titan albastru. Reversul pieselor este populat cu personaje din povestile lui Andersen, avand in centru imaginea micii sirene.


luni, 11 ianuarie 2010

37375$ pentru 20 lei 1868


Recent in cadrul Ponterio & Associates, Inc. The 2010 N.Y.I.N.C. Auction Session B s-a vandut o moneda de 20 lei 1868 la pretul de 37375 $, desi estimarea initiala era destul de modesta: 4000-6000$ pentru o piesa atit de rara, stiut fiind ca s-ar fi emis doar 200 exemplare din care, se pare ca aproximativ 100 le-ar fi pus Carol I la temelia Pelesului.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Muzicieni pe bancnote

Din ultimul numar, 73/ianuarie 2010, al revistei online gratuite, Bulletin numismatique, recomandam pasionatilor de bancnote un articol spectaculos ilustrat: "La musique et les billets:celebrites" scris de Axel Ferevivre. Autorul face un inventar al bancnotelor care sunt ilustrate cu diverse teme muzicale (circa 158 bancnote) sau chipul unor celebritati din lumea muzicala, compozitori sau interpreti. Pentru mai multe informatii puteti descarca gratuit revista de la http://www.cgb.fr/bn/. Pina atunci delectati-va cu acest printscreen din articol.

marți, 5 ianuarie 2010

Ce fac unii cu dolarii?

Iata ce fac unii, cu o imaginatie extraordinara, cu dolarii bancnote: origami. Admirati si va minunati! Merita. Mai multe imagini gasiti in ultimul numar al revistei online "Bulletin numismatique".

























luni, 4 ianuarie 2010

Colectionarul Roman nr. 8

Colectionarul Roman nr. 8 a aparut. Deocamdata in format electronic (pdf), datorita aglomeratiei de la tipografie din perioada sarbatorilor. Revista in format pdf se poate descarca contra unui donatii de 1 euro. Informatii suplimentare puteti obtine de pe site-ul revistei:

Din cuprinsul acestui numar:
-Medalistică, statut si rol, Mestesug si Artă, autor Andone Cumpătescu
-Expozitia Natională din 1906, autor Cezar Petre Buiumaci
-Fără un sfanţ, dai ortul popii. Etimologie si folclor numismatic, Dorel Bălăită
-Denominatiile monedelor romane (VI), Gabriel Neacsu
-Din istoricul regimul juridic al antichităţilor în România sfârşitului de secol XIX, Av. M.B. Ionescu-Lupeanu
-Carol I si a doua sa capitală în imagini medalistice (II), Andone Cumpătescu
-Ion Vodă cel Cumplit şi moneda sa, Traian Bita
-Monede dedicate Crăciunului 2009, Dorel Bălăită
-Semnalul publicistic: Prezență românească în colectia “Moneta“, Dorel Bălăită
-De la liceul combinatului de utilaj greu la grupul scolar “Dumitru Mangeron“ din Iasi. Simboluri heraldice la aniversarea a 30 de ani, Andone Cumpătescu
-Notgeldurile de hârtie românești - notgelduri emise în Arad, Aldor Balazs
-Catalog preturi piaţă bancnote România pe valori nominale
-Catalog preturi piaţă monede România pe valori nominale
Revista in format tiparit va aparea in aceasta luna.

Bancnota de 100 de trilioane de dollari

Desi stiam ca in Zimbabwe exista o inflatie uriasa nu m-am asteptat sa vad o bancnota cu o valoare nominala atit de mare: 100 trilioane de dollari, adica 1 urmat de 14 zerouri. Am citit pe wikipedia ca inflatia ajunsese la sfirsitul lui decembrie 2008 la 6,5x10 la puterea 108.
La 1 august 2008 Banca Zimbabwe a redenominat moneta, 1 dollar nou fiind echivalent cu 10 bilioane de dollari vechi, pentru ca in februarie 2009 sa fie taiate din nou 12 zerouri la dolar. Toate comentariile sunt inutile. Vai si amar de oamenii care traiesc in Zimbabwe. Pentru numismatii pasionati de bancnote aceasta curiozitate ar sta bine in orice colectie.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

La multi ani!

La multi ani tuturor celor care rasfoiesc acest blog si care au o pasiune in general.
Fie ca 2010 sa va aduca noroc pe toate planurile, fericire si sa va inmultiti colectiile.
Happy new year!