Se afișează postările cu eticheta Interferente culturale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Interferente culturale. Afișați toate postările

vineri, 17 februarie 2023

Interferențe Culturale 2022 – 2023 la CMN: Gabriel Custurea- Emisiuni monetare de la Marea Neagră


Cercul Militar Naționale reia programul ″Interferențe Culturale 2022 – 2023″, cu trei mari teme: ″Calendar istoric: aniversări, rememorări ...″, serie de expuneri susținute de prof.univ.dr. Petre Otu, istoric militar; ″Gânduri Duhovnicești″, serie de expuneri prezentate de preotul Niculae Constantin și ″Colecții cu blazon″, serie de expuneri realizate cu sprijinul Clubului Numismatic ″Mihai Eminescu″ din cadrul Cercului Militar Național.

Programul ″COLECȚII CU BLAZON″ reunește 6 expuneri care vor aborda, dintr-o nouă perspectivă, istoria unor colecții și vor fi susținute de invitați de marcă. Programul a fost gândit din dorința de a cunoaște oameni cu care să puteți dialoga despre pasiuni comune. De la monedă antică la moneda contemporană, de la manuscrise la carte veche românească, vom trece prin magica lume a colecțiilor românești și vom ajunge la istoria umanității. Expunerile sunt însoțite de imagini și filme documentare.

Joi, 23 februarie 2023, ora 17.00, la Sala Stefan cel Mare și Sfânt, va avea loc expunerea cu tema: ″Emisiuni monetare de la Marea Neagră″ susținută de domnul cercetător științific dr. Gabriel CUSTUREA.Va fi o incursiune interesantă in istoria monetară pontică, pornind de la vârfurile de săgeți, apoi vom parcurge etapele emiterii de monede (descoperirile de monede autonome emise în monetăriile vest-pontice dobrogene), se vor prezenta anumite piese de aur tip Alexandru și Lysimach, dar și bizantine. Nu vor fi omise nici monedele emise de senioriile dobrogene și nici falsurile din perioada otomană. La finalul prezentării va avea loc sesiunea de întrebări și răspunsuri care va da posibilitatea participanților să stabilească o conexiune dinamică cu lectorul!

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile din sală. Informații la: cultura@cmn.ro

marți, 11 octombrie 2016

Oltenia. Interferenţe Culturale

Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliul Judeţean Dolj, organizează în perioada 12-14 octombrie 2016, cea de-a VI a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Oltenia. Interferenţe Culturale”. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 12 octombrie, la ora 11.00, în sala de conferinţe a Muzeului Olteniei, Secţia Istorie – Arheologie.
Împreună cu această conferinţă, împărţită pe două secţiuni – Arheologie Preistorică şi Arheologie şi Istorie Antică, se va desfăşura şi cea de-a XXXIII-a ediţie a Simpozionului Naţional de Numismatică.
În cadrul Secţiunilor de Arheologie se vor prezenta lucrări ce au ca teme descoperirile de la Desa şi Bâzdâna (jud. Dolj), cele de la Ratiaria (Bulgaria), consideraţii asupra unor geme de la Romula etc. La Simpozionul Naţional de Numismatică, în cadrul secţiunilor sale – Numismatică antică şi medievală, respectiv Numismatică modernă şi contemporană, vor fi prezentate lucrări ce au ca obiect de studiu monedele elenistice, romane, medievale, etc.
Pentru acest eveniment şi-au anunţat prezenţa aproape 80 de specialişti de la numeroase instituţii de prestigiu din ţară şi străinătate, printre care amintim: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Institutul de Arheologie al Academiei Române din Iaşi, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeul Băncii Naţionale a României, Universitatea din Craiova, Universitatea din Bucureşti, Institutul de Artă şi Arheologie al Academiei Române din Cluj-Napoca, Institutul de Arheologie al Academiei de Ştiinţe din Sofia, Institutul Experimental de Morfologie, Patologie şi Antropologie al Academiei de Ştiinţe din Sofia, Bulgaria.
În data de 14 octombrie, va fi organizată o excursie documentară la monumente arheologice din Oltenia.

joi, 9 octombrie 2014

Conferinţa Naţională „OLTENIA. INTERFERENŢE CULTURALE” ediţia a V-a


În perioada 15-17 Octombrie 2014 se va desfăşura la Craiova Conferinţa Naţională „OLTENIA. INTERFERENŢE CULTURALE” ediţia a V-a. Evenimentul, cu participare internaţională, este organizat de Muzeul Olteniei din Craiova. Lucrările se vor desfăşura pe două secţiuni: o secţiune de arheologie şi istorie antică şi o alta de numismatică. Secţiunea de numismatică reprezintă în fapt un eveniment cu o îndelungată tradiţie: a XXXI-A ediţie a Simpozionului Naţional de Numismatică. Programul conferinţei poate fi consultat la adresa: https://snr1903.files.wordpress.com/2014/10/conferinta-nationala-craiova-2014.pdf