Se afișează postările cu eticheta Miracolul de pe Vistula. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Miracolul de pe Vistula. Afișați toate postările

marți, 21 septembrie 2010

Miracolul de pe Vistuala

Polonia a emis recent o moneda din argint de 20 zloti si una din "aur nordic" (un aliaj cu 89% cupru, 5% Zinc, 5% Aluminiu, 1% Nichel) cu valoarea nominala de 2 zloti, pentru a celebra implinirea a 90 de ani de la batalia de la Varsovia in care polonezii au luptat să-şi apere independenţa proaspăt câştigată, pe care o pierduseră în 1795 după dezmembrarea ţării de către vecinii mai puternici: Imperiul Rus, Prusia şi Imperiul Habsburgic. Numită şi Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą, a fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) şi a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.

Bătălia de la Varşovia a început pe 13 august şi s-a încheiat pe 25 august. Forţele Armatei Roşii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varşovia, şi către fortăreaţa Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forţele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forţând trupele ruseşti să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. S-a estimat că bolşevicii au pierdut 10.000 de soldaţi ucişi, 500 dispăruţi şi 10.000 de răniţi, 66.000 fiind luaţi prizonieri. Prin comparaţie, polonezii au pierdut 4.500 de soldaţi morţi, 10.000 dispăruţi şi 22.000 răniţi.



Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolşevicii cât şi majoritatea experţilor străini considerau Polonia practic înfrântă. Victoria neaşteptată şi uluitoare în Bătalia de la Varşovia a distrus forţele bolşevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independenţa ţării şi i-au securizat frontierele.